Legenda Stanilelor   @   Masivul Ceahlău

Se spune că, în timpurile străvechi, a poposit pe aceste meleaguri un cioban pe nume Stănilă, chipeş şi trufaş la port, dar sărac lipit pământului.

El sosise cu gând de mărire, auzind că pe aici se află păşunile cele mai bogate-n verdeaţă din toată Moldova şi cel mai blând soare de pe faţa pământului, lăsate aşa de Dumnezeu de la descălecatul lui Dragoş.

Şi cum îşi păştea el oile în creierii munţilor, se întâlni într-o bună zi cu o păstoriţă, Maria, atât frumoasă că la soare te puteai uita, dar la dânsa ba. Lui Stănilă, ciobăniţa îi căzu cu tronc dintr-o privire, dar Maria căuta să vadă câte oi avea Stănilă, şi nu ce inimă de aur se ascundea întrânsul. Şi fata, fiica mai mare a celui mai bogat baci de prin acele părţi, aflând de sărăcia lui, nici că se mai uită la el de atunci încolo. Bietul Stănilă, nemaiputând să-şi stăpânească suferinţa, se hotărî să-şi pună capăt zilelor aruncându-se de pe nişte stânci înalte, iară de atunci stâncile celea rămaseră botezate cu numele lui.

Panoramă: Gardul Stănilelor
Panoramă: Gardul Stănilelor. Foto: Mihaela Drăguşanu
publicitate